Mă trezesc cu gândul la tine. Îmi îmbrac sufletul cu amintiri și mă îndrept spre fereastra de la care te priveam cândva cu un surâs timid. Mă strigai să-ti arunc cheile pe care iar le uitai în frenezia ta de dimineață. Nu voiai să urci, îți era frică că un sărut de al meu ar fi oprit timpul. Îți aruncai supărat servieta și mă strigai. Eu? Eu te priveam misterioasă, nu mă grăbeam. Îmi puneam cafeaua preferată în ceașca înflorită de emoții și mă gândeam cât îmi ești de drag.
Au trecut 3 ani. Stau la aceași fereastră cu perdele de mătase, îmi iau cafeaua preferată. Și-a pierdut aroma de când nu mai esti aici.
Mă adoarme savoarea ei, poate dacă te visez, cafeaua va fi ca altădată și va avea același gust dulce-amărui ca atunci când ne-am cunoscut.
Îmi este dor.
Pictură: Anca Butuman
Comentarii
Trimiteți un comentariu