Mă gândeam că sunt dificilă. Îmi este greu să ofer pe moment un răspuns, să-l privesc în ochi și să-i ofer ultimul cuvânt de adio. Nu știam ce-mi doresc de la mine, de la viață. Ne leagă o iubire de 8 ani, dar multe regrete și amintiri neplăcute. Încerci să uiți că ți-a greșit, încerci să accepți că nu se poate schimba. Am forțat o relație de 8 ani, am fost prea orgolioasă să-l las să plece. Am incercat să schimb omul care m-a acceptat fără a-mi reproșa ceva vreodată. Poate că asa suntem noi, femeile, mereu nemulțumite. O voce din capul meu își dorea mereu să-i amintească că am dreptate, iar el că a greșit. Frustrări. Dar îmi este dor să-l privesc când este departe, iar când suntem împreună, îmi este dor să-l cert.
Ce fel de relație o fi și asta? Nu am idee. Dar am forțat timpul. L-am forțat să-mi suporte isteriile. Poate că am început mult prea devreme o relație, simțeam nevoia să fiu altcineva pentru un moment, aveam nevoie de validare, iar în societatea actuală, femeia fără bărbat își pierde din calități.
Ce am învățat? Că nu pot să am pretenția să-l schimb pe el, când eu rămân la fel de nesigură, dezorientată. Am învățat că anterior încheierii unui legământ de iubire, trebuie să avem acelasi orizont, aceleași visuri și valori.
Comentarii
Trimiteți un comentariu